Ganduri si un pahar de vin

Ganduri si un pahar de vin

Îmi trec atât de multe, dar atât de multe gânduri prin minte… însă aș vrea să încep ordonat, cu ceva anume așa cum o fac de obicei. Dar acum, în clipa asta, gândurile mele vin și plecă, în toate direcțiile, fără să mă pot focusa pe vreunul. Totuși setea îmi este prea mare așa că mai torn un pahar. Însă sunt momente, chiar și zile, când niciun pahar de vin nu ma poate scoate dintr-o stare proastă, când  telefonul sună si tot sună…

Nu mai dau randament. Trebuie să ies din această rutină care mă face să fiu stresat și mai anxios decât de obicei. Simt că tot ce fac, fac degeaba, că nu am niciun rezultat final. Știu, uneori drumul către succes nu este pavat cu flori, dar acum nu se pune, chiar vreau să ajung într-un punct în care să țip Am reușit! Nu mai știu ce vreau, de la mine sau de la oamenii care mă înconjoară, de la omul de lângă mine…

Și mai torn un pahar de vin… și uitându-mă la poza ta mă gândesc la tot ce n-am spus și trebuia să spun sau invers, la toate acele momente în care trebuia să iau atitudine, iar eu în schimb, am lăsat lucrurile așa cum erau și mă gândesc la toate visele pentru care n-am luptat din comoditate, din lașitate sau din nepăsare,pe care le-am pierdut …
Mă gândesc deasemenea la toți oamenii care reprezintă „universul meu” și fără de care am impresia că viața mea s-ar opri.

DA! Recunosc, sunt dependent de oameni, de prezența lor în viața mea, de afecțiunea lor și de zâmbetul lor cald, am încercat mereu să scap de acest defect însă nu pot și prin asta devin stresant… iară tu știi lucru asta.

Îmi pare rău pentru acele moment în care am fost nepăsătoar și nerecunoscătoar. Regret acele vorbe spuse la mânie, negândite. Nu le mai pot lua înapoi. Mi le recunosc și mi le asum. E tot ce pot să fac.

Și am ajuns și la ultimul pahar de vin acesta este momentul în care iau o pauză de la tot și stau de vorbă cu mine. Îi opresc pe alții din a mă analiza și o fac eu însumi. De ce? Pentru că nimeni nu poate ști ce se află în sufletul meu sau prin ce am treut de am ajuns așa. Ce sentimente, ce eșecuri, ce regrete, ce mulțumiri sau bucurii. Iar mie îmi place să stau de vorbă cu mine chiar dacă uneori mai vărs o lacrimă,  îmi dau seama de tot ce nu am făcut bine. Nu sunt lacrimi amare, de regrete care macină, ci sunt lacrimi de liniște. Și iarăși îmi pun întrebarea ” de ce ? ” pentru că urmează o nouă săptămână în care totul poate căpăta o nouă formă.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *