Cu și despre blogging cu Ovidiu Mureșanu

Cu și despre blogging cu Ovidiu Mureșanu

Pentru început aș vrea să îmi zici cum decurge o zi din viața ta înainte de a trece la întrebari. 😀

Nu sunt o persoana matinala, si ca atare nici nu cred ca mi-as putea incepe ziua altfel decat cu mieunatul motanului meu semi-siamez, Honey O., care cerseste de mancare. Dupa ce il hranesc, imi pregatesc o cafea Nespresso si in timp ce o beau imi fac agenda zilei, care este intotdeauna plina de intalniri, sedinte si evenimente. Cu exceptia weekendului, cand am programate sedintele foto pentru blog si cand stabilesc impreuna cu echipa mea strategia pentru saptamana urmatoare pentru shop-ul meu online,
www.TheStoriesofO.ro. Cam asa arata o zi din viata mea. Dar nu ma plang, chiar fac ce imi place!

  • Cum a început preocupare ta pentru modă şi stil? A fost o dorinţă din copilărie?

Am crescut in comunism, asa ca singurele contacte cu ce inseamna moda au fost revistele si cataloagele pe care le primeam de la rudele plecate in Germania sau SUA. Cei care ma si aprovizionau cu blugi originali si adidasi si in general cu haine “din Vest”, care evident ca aratau cu totul altfel decat cele gasite in magazinele gri si ponosite de la noi. Asa ca probabil de atunci am inceput sa asociez moda cu libertatea si sa o vad ca pe un mod foarte frumos de exprimare a propriei personalitati. Desigur, nu-mi imaginam pe atunci ca o sa am un blog urmarit de mii de fani interesati de modul in care ma imbrac.

  • Crezi că există modă de calitate şi la preţuri mici?

Desigur. Eu cred, si de altfel asta e si unul din motivele pentru care am inceput blogul
www.ovidiumuresanu.com, ca poti sa te imbraci foarte bine chiar daca hainele nu sunt
achizitionate din magazine high-end, sau de la super branduri. Asta incerc sa transmit prin blogul meu, si sper sa ii inspir pe cati mai multi dintre cititori sa isi gaseasca stilul personal si sa imbrace intotdeauna in functie de el. Pentru ca atunci cand te simti bine in hainele pe care le porti, se vede. Iar atitudinea potrivita te va ajuta sa porti tu hainele, nu ele sa te poarte pe tine.
Investeste in cateva piese clasice: un blazer negru perfect croit, cateva camasi albe, doua tricouri polo, o pereche de jeans drepti clasici si unii ripped off, un pulover din lana/casmir si o pereche de pantofi de calitate. Sunt piese pe care le poti purta sezoane la rand, fara sa se demodeze. Iar asta te va ajuta sa economisesti bani si sa faci fata oricarei situatii, fie ca trebuie sa mergi la un date, la un eveniment sau la un interviu pentru un job.

  •  E bine să ai modele, să vrei să le adopți stilul?

Cred ca cel mai bine este sa iti formezi propriul stil, asa cum spuneam mai sus. Insa evident ca trebuie sa iti gasesti surse de inspiratie, insa nu cred ca este OK pentru un barbat sa copieze mot-a- mot stilul, look-ul si atitudinea altui barbat.
Doar daca cumva castigi castingul pentru rolul lui Superman, si atunci e de inteles. 

  • Care e piesa vestimentară sau accesoriul care n-ar trebui să ne lipsească indifferent de sezon?

Camasa alba. Si papionul, as adauga eu, dar doar in cazul in care ai o viata ce seamana mai multcu cea a lui Great Gatsby.

  • Se spune că te naşti având stil, alţii sunt de părere că stilul se educă. La ce tabără aderi?

Cred ca stilul ti-l educi, nu vine odata cu barza. Evident, asta poate sa inceapa foarte devreme, mai ales daca te nasti la Buckingham, de exemplu. Insa cred ca niciodata nu e prea tarziu sa incepi sa inveti despre stil. Si din fericire, acum exista o multime de bloguri care te pot ajuta sabiti construiesti propriul stil. Cititorii mei imi cer constant sfaturi si ma bucur ca pot sa-I ajut sa se simta bine in tinutele pe care le alegem impreuna.

  • Cum au apărut faimoasele tricouri “The Stories of O” ?

Chiar ca in cazul lor a fost o intamplare fericita. O prietena buna, Marina Moldovan, care detine brandul Skin Deep, a lansat o linie de tricouri cu texte haioase, iar mie mi-a venit idea sa lansam si o colectie de tricouri cu litera O. Asa au aparut “O. Brad Frumos!”, “O. My Love!”, “O. My God!”, “O. Viata Mea!”, iar anul asta: “O. La La!” Si “O. sole mio!”. Pe toate le gasiti pe www.TheStoriesofO.ro

  • Blogging-ul este un domeniu în plină expansiune în România, cum explici faptul că “peste noapte” apare câte un blogger / vlogger ?

Sunt zeci de mii de bloguri in Romania, insa doar cateva mii sunt active, si asta pentru ca a fi blogger sau vlogger nu este asa de usor cum pare atunci cand ne uitam la ce posteaza pe Instagram, facebook sau youtube. De multe ori este foarte multa munca in spate, ce nu se vede.
Iar atunci pare foarte usor sa iti faci un blog/vlog, insa nu poti sa castigi audienta si increderea unui public, decat in cazul in care esti constant si muncesti mult. Eu am o comunitate foarte frumoasa alaturi, pe care am reusit sa o adun in cei aproape 4 ani de cand fac asta, si sunt foarte fericit ca ma ajuta sa-mi implinesc visul in fiecare zi.

  • Ce parere ai despre stilul “Androgin” ?

Cred ca este foarte potrivit unor adolescenti, mai ales ca asta le permite sa experimenteze si sa descopere in ce haine se simt cel mai bine. Iar daca asta ii ajuta sa-si contureze un stil personal, cu atat mai bine.

  • Ce obiecte n-ar trebui să ne lipsească din garderobă pentru a răspunde întotdeauna corect la întrebarea „eu cu ce mă îmbrac“?

Cred ca am raspuns mai sus. 

  • Iar în încheiere ce sfaturi le oferi celor care vor sa “cocheteze” cu blogging-ul ?

E foarte important sa studieze ce se intampla pe platformele similare si de success din afara. Sa se inspire, dar sa isi gaseasca filonul personal pe care sa-l aduca in online. Daca o sa fie autentici, vor avea mult mai multe sanse sa isi castige multi prieteni. Pentru ca eu asa ii consider pe toti cititorii mei – prietenii care imi sunt mereu alaturi, la orice ora si oriunde as fi. Si le multumesc pentru asta, asa cum iti multumesc si tie pentru aceste intrebari.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *